Scheletul crapului
Crapii sunt pesti teleosteeni, o subclasa a pestilor ososi, cu structura scheletica a corpului. Partile cele mai evidente ale scheletului intern sunt vertebrele dorsale si centrale; de acestea din urma sunt atasate unele dintre organele interne cele mai importante. Organele interne sunt inconjurate de coaste; in mod frecvent se afirma despre coastele care ies prin flancuri ca ar fi provocate din vina pescarilor. Incorect. In realitate, majoritatea au natura genetica. Forma structurii scheletice poate fi totusi afectata de diverse motive (frecvent veti intalni pesti care au dezvoltat deformari in etapa de ecloziune).

Vezica inotatoare crapului
Crapii, si de altfel toti pestii ososi, isi pot regla deplasarea pe verticala prin apa cu ajutorul inotatoarelor si al vezicii inotatoare. Aceasta din urma este in esenta un sac umplut cu gaz, aflat deasupra intestinului, care ajuta pestele sa reduca energia cheltuita si este umplut cu aer de la suprafata in primele saptamani de viata ale pestelui. Se cunosc crapi care au supravietuit perfect fara ajutorul vezicii inotatoare.

Rinichiul crapului
Crapii au organe interne care-i ajuta sa supravietuiasca in mediul acvatic. Sunt animale cu sange rece si, de aceea, temperatura lor interna este intotdeauna in echilibru cu a apei din jur. Fluidele interne contin cantitati mari de sare, astfel incat rinichiul, organul lor vital, elimina permanent apa, care a strabatut corpul prin osmoza. Daca va preparati singuri nadele fierte, aveti intotdeauna grija in privinta cantitatii.

Inima crapului
Inima crapului se afla imediat sub opercul (capacelul branhiei) si pompeaza sangele prin corp. Sangele trece o singura data prin inima si absoarbe oxigen din apa prin branhii, unde trece prin vase capilare cu pereti foarte subtiri. Oxigenul este extras din apa la trecerea acesteia peste capilarele branhiilor. Pestii mai mici "respira" mai des decat cei mari si acesta este un motiv pentru care mor de obicei primii in cazul poluarii unei balti.

Intestinul crapului
Crapul nu are stomac, ci un intestin foarte lung, in care mancarea este descompusa de enzime. Crapul este omnivor si are o hrana foarte variata, astfel ca intestinul trebuie sa faca fata atat carnii, cat si plantelor acvatice. Plantele necesita, in general, o masticare mai indelungata si digerarea lor dureaza mai mult (pentru ca au mai multe celule) - de aceea este atat de lung intestinul. In interiorul intestinului, care incepe direct dupa esofag, sucuri gastrice puternice ajuta trecerea mancarii. Reactia cauzata de digestie este de obicei alcalina (pH: 7-7,7).

Sistemul nervos central al crapului
Deciziile si miscarile pestelui sunt declansate de sistemul nervos central, care, in forma sa cea mai simpla, consta din nervi senzitivi, nervi cranieni si nervi motori (acestia sunt afectati de electricitate cand se pescuieste folosind curent electric). Maduva spinarii se intinde in lungul spatelui pestelui si este continuta in coloana vertebrala dorsala, in timp ce creierul, care se afla in partea superioara a capului, este inconjurat de cutia craniana. Reflexele automate ale crapului sunt guvernate de diviziunea memoriei in creier; mai simplu zis, este vorba despre impartirea in doua zone: interpretare si memorie pe termen lung. Despre aceasta din urma se spune ca ar fi cea mai dezvoltata la pesti; de exemplu, crapii au inteligenta esentiala de a sti ca intr-un pat de nade libere exista o momeala cu carlig, dar au dificultati in identificarea ei. Crapii pot invata totusi sa-si modifice comportamentul prin experienta, ceea ce poate fi un handicap important pentru pescarii la crap chiar pe baltile cele mai accesibile.